Skip to content

Despre zădărnicie

8 January 2015

I.

În zadar îi vorbești unui om deznădăjduit

Pleacat de luni de zile din cuvintele în care locuia

Cu lacrimile în spinare

Și plângerile în buzunarele rupte

Prin crăpături i se preling visele

Îndeplinite pe jumătate

celelalte jumătăți i se frâng sub picioare

în timp ce-și târăște pașii în aceeași călătorie

înapoi…

Advertisements

Ceahlau

15 August 2014

Ceahlau-4038semnat

 

Ceahlau-4035semnat

 

Ceahlau-4052semnat

 

Ceahlau-4042semnat

 

Ceahlau-4055semnat

 

Ceahlau-4044redim

 

Ceahlau-4060semnat

Ceahlau-4064semnat

Ceahlau-4073semnat

Ceahlau-4076semnat

 

 

Ceahlau-4351semnat

 

Ceahlau-4333semnat

Ceahlau-4340semnat

Ceahlau-4342semnat

Ceahlau-4284semnat

Ceahlau-4292semnat

Ceahlau-4298semnat

Ceahlau-4306semnat

Ceahlau-4307semnat

Ceahlau-4083semnat

Ceahlau-4085redim

Ceahlau-4088semnat

Ceahlau-4095semnat

Ceahlau-4115semnat

 

Istanbul monocolor

24 June 2014
© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

Read more…

Istanbul – calatoria in culori

24 June 2014
Istanbul-4547redim

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

 

© Cristina Bobe

© Cristina Bobe

Read more…

De ce ne rătăcim în căutările noastre?

15 June 2014
Foto: Cristina Bobe

Foto: Cristina Bobe

Așa facem unii dintre noi. Ne căutăm asiduu unii pe alții. Ne căutăm și nu ne găsim. Ne fixăm termene pentru marile întâlniri, iar când acestea se întâmplă ne pleacăm privirile speriați și fugim pretextând următoarea întâlnire. Timpul trece mereu peste noi, iar noi simțim mereu presiunea timpului, a propriilor termene. De ce ne rătăcim în căutările noastre? De ce ne propunem mereu să ajungem, când defapt nu ajungem niciodată nicăieri decât în moarte? Poate pentru că ne este frică de întunericul singurătății? Ne e frică să tragem seara peste noi, ca pe o pătură, această seară care pune liniște în gânduri și spații între ele.  Singurele momente în care tăcem sunt cele în care o facem pentru a-i răni pe ceilalți, cu gândul că le vom oferi o lecție. Dar la câte lecții esențiale am fost noi prezenți? Poate pentră că îi căutăm prea mult pe alții și prea puțin pe noi înșine.

Despre suflet

25 May 2014
Faust

Foto: Cristina Bobe

Nu mai știu să vorbesc despre suflet

fără să mă sperii

de prăpastia în care s-a adâncit.

Numai de pe marginea lui superioară îndrăznesc să formulez câteva cuvinte

despre hăul care mi se întinde jos, la picioare și

despre echilibristica pe care o învăț mergând pe buza craterului.

Din frica de lavă am urcat atât de repede spre suprafață

până la exterior.

Așa am ajuns să-mi văd inima din afară, ca pe un om grav rănit,

ca pe un pacient în moarte clinică, privit neputinios de spiritul său

în timp ce medicii deconectează aparatele și sunt convinși că s-a mai dărâmat o casă în care nu locuiește nimeni.

Nu mai știu să vorbesc despre suflet decât în termeni vulcanici.

Lava lui mă încălzește când îmi curge în mădulare.

Simțită din afară, mă arde

la fel cum gerul iernii îți arde tălpile când intri în casă.

Mă uit în jos și recompun tot traseul

cu toate greșelile pe care am urcat

transformate în trepte…sociale

și scrum.

Nu mai știu să vorbesc despre suflet decât în termeni care rănesc și  fac victime

printre suflete care imploră.

De ce? De ce fac asta?

Am atâtea întrebări, câte trepte am sfărâmat.

Știu că aici, unde stau, nu e un loc de popas, nici de odihnă,

iar liniștea nu mă cheamă de nicăieri.

În jur e cenușa aruncată de sufletul pe care nu știu să-l mai vorbesc.

În sus nu mai am unde merge,

în jos nu mi se întinde nicio scară.

Cred că singura soluție e sa mă arunc înapoi,

să mă izbească binele de care am fugit.

Să-mi frângă oasele a pedepsire,

să le unească apoi a iertare

să mă renască în sufletul Altcuiva

prin care curge doar iubirea veșnică.

 

Read more…

Settings. Security. Deactivate your account

24 February 2014
Foto: Cristina Bobe

Foto: Cristina Bobe

Te mai văd doar prin ceața de pixeli „feisbuchieni”: murdari, albaștri, îmbâcsiți de atâta trafic. Dintre toți, tu ești cel care lasă spațiile acelea discrete și aerisite între rânduri, între fotografii, între două oftaturi, timp în care nu apuc decât să-ți rostogolesc numele în gând. Numele tău alunecă ușor în mintea mea obosită de atâta căutare. Se mai proptește în câte un regret și  alunecă din nou pe câte-o amintire. Îmi locuiești gândurile fără măcar să îți dorești, fără măcar să mai exiști fizic în proximitatea mea. Ești un amalgam de pixeli și amintiri. Atât! O dată pe an, acest conglomerat îmi face câte o urare de „la mulți ani”. Ce energii tastează literele acestea anapoda? De ce nu ar reseta mesajul cu totul? Hai să dăm laptopurilor noastre întalnire – în parc – acolo unde obișnuiam să ne întâlnim și noi. Să le lăsăm să se privească, în timp ce noi, după mulți ani, vom înceta să le mai manevrăm personalitatea prin scroll-uri, apăsări de taste și mișcări agitate de mouse. Propun să aducem la lumină ființele noastre din adâncurile în care s-au pierdut și să le întregim într-o fotografie pe care nimeni n-o va posta vreodată pe Facebook. Să dăm odată pentru totdeauna check-in din aceeași stare sufletească, să lăsăm laptopurile să se descarce, în timp ce noi ne reîncărcăm cu energie din vremea în care nu aveam niciunul profil de Facebook, iar singura cale de a ne urmări era cu privirea. Te aștept în același loc, la aceeași oră, când se întrerupe conexiunea!

………….

Settings. Security. Deactivate your account.