Skip to content

Rugă la altarul Rațiunii. Despre o călătorie în imediat

27 May 2010

Am ieșit din biserica zisă a studenților și, în indignarea mea copilărească, acuzam în tăcere trecătorii pentru indiferența lor față de divinitate. ”De ce nu își fac cruce atunci când trec pe lângă o biserică?”, mă întrebam. În vecinătate, câțiva voluntari ecologiști împărțeau pliante cu ”Apărați drepturile animalelor”. La picioarele lor, lângă un colț de clădire, stătea înconvoiat un bătrân cu ochii umeziți de suferință. Aștepta un colț de pâine și părea că nimeni nu avea suficient timp să i-l ofere. Mi-am continuat călătoria către ceea ce îmi place să numesc o oază: parcul Ioanid. M-am așezat pe una dintre băncile de lângă lac, în vecinătatea unor studenți(probabil) care păreau să discute ceva interesant. Poveștile lor erau concentrate în jurul unor subiecte științifice. Vorbeau cu mult entuziasm despre undele radio, în ce măsură ne afectează sănătatea. Unul dintre băieții de pe bancă , ataca violent afirmațiile prietenului său, aducând argumente și dovezi serioase pe care le-a reținut din emisiunea ”Distrugătorii de mituri”. L-am botezat în gând ”Discovery”. Pe ”Discovery” părea că nimeni nu îl putea contesta. Avea întotdeauna câte un exemplu grăitor extras din filmele documentare pe care le vizionase. M-am hotărât, în cele din urmă, să mă îndrept pe jos, către casă, dar nici acest drum nu a scăpat fără a fi bruiat de câte un eveniment. La un moment dat, pe trotuar,  am găsit amplasat un postament alb. S-a urcat pe el o tânără care, precum în ”Hyde Park”-ul londonez, a ținut un discurs despre toleranță, despre cât este de rău să discriminăm rromii, despre acțiunile prin care Uniunea Europeană se străduiește să elimine din mentalul colectiv acest viciu comportamental: intoleranța în general. Din păcate nu am reușit să ascult până la final pledoaria ei pentru că, din spate, s-a împins în mine un țigan, care mai apoi s-a așezat în fața mea. Părea foarte curios să vadă ce se întâmplă. După cinci minute a început să înjure. Auzise una dintre definițiile ironice formulate de tânăra de pe postament: ”Rromii sau țiganii, după cum le spunem noi, sunt acei oameni cu tenul mai închis la culoare, necivilizați, care obișnuiesc să fure, să înjure și să scuipe”. Individul proaspăt așezat în fața mea, nervos până la culme, a ajuns până la urmă în primul rând și într-o limbă dulce, i-a explicat tinerei de pe postament supărările lui. Am părăsit această scenă deschisă și, cu imaginea celei mai bune dintre lumile posibile în fața ochilor, nu mi-a mai rămas decât un pas până la a da curs delirului meu teoretic. Se mai întâmplă uneori ca un asemenea daimon rău să îmi ia în stăpânire gândurile. Mintea îmi vâjâia de cuvinte care se înlănțuiau în felul următor:

Ar putea părea paradoxal, dar credința în existența zeilor nu este singura pe care umanitatea se sprijină. Dintr-un strigăt interior al omului de a se hrăni cu acele idei care conferă un sens existenței sale, el dă naștere unor variate ”credințe în ceva”, însoțite de forme ritualice specifice. Prin prisma obiceiului de a idealiza ”acel ceva” în care omul alege sau este ales să creadă, cred că putem extinde lista de obiecte supuse credinței lui. Pe lângă zeii de diferite forme și naturi, oamenii se mai pot închina și științei, ideologiilor, evoluționismului, conceptelor, conducătorilor etc., osanalele fiind rostite în fața altarului Rațiunii. Aceasta este lumea laică. Punctele în care comportamentul unui ”credincios laic” coincide cu cel al unui credincios în sens clasic, cred că ar putea fi următoarele: (1)modul în care fiecare om idealizează obiectul credinței sale, (2)mecanismul de investire a încrederii și speranței în idealul ales și (3)coeziunea socială instituită de fiecare credință de acest tip.

Privind prin fereastra trecutului, vedem  într-un spațiu împrejumuit cu garduri ideologice câteva personaje care ne par cunoscute de undeva. Ele sunt Ana Pauker, Lucrețiu Pătrășcanu, Troțki și asemenea lor, multe altele. Sunt niște personaje care și-au trăit credința în comunism cu multă ”evlavie”. Cazul Anei Pauker este un exemplu zdruncinător de loialitate față de propovăduitorii ideilor comuniste, sentiment ce a împins-o să își denunțe propriul soț(Marcel Pauker) ca fiind un trădător troțkist. La fel trebuie să fi simțit și comandantul suprem al Securității românești(înainte de `89), generalul Nikolski, care a pus la punct un plan pentru lichidarea rezistenței morale a tinerilor deținuți politici din vreme aceea, supunând o mare parte dintre ei la torturile neîncetate ale reeducării din închisoarea Pitești. Care să fie limita tentației puterii? Trebuie să fie mult mai mult decât atât, o credință în ceva, o credință în Ideologia răului de această dată și o forță imensă: ura. Iar…referindu-ne la practica autocriticii comuniste, nu era, la rândul ei, o formă de spovedanie? Cred că eforturile neîncetate ale comuniștilor de a eradica sau măcar de a înăbuși manifestările(interioare și exterioare) creștinești, s-au metamorfozat într-o religie răsturnată, o antireligie, cu alte idealuri, dar cu același zel și practici minuțioase.

Zeificarea naturii de către activiștii ecologiști poate constitui un alt exemplu. Grupați în jurul unor partide politice sau ONG-uri de factură verde, ecologiștii, prin propaganda lor, ajung să fie mai preocupați de Pământ decât de omul aflat lângă ei, în suferință.  A zeifica natura, aproape fără a o folosi, înseamnă a institui o ierarhie în care omul se plasează pe o treaptă inferioară față de manifestările Pământului. Nu putem face abstracție nici de ideile apocaliptice preluate de ecologiști. Schimbarea climatică și încălzirea globală devin, pentru ei, un substitut al Apocalipsei creștine. De asemenea, găsim la ecologism chiar și manifestări ale vinei și autoflagelării  religioase, întâlnite aici în situațiile în care lași apa să curgă mai mult decât este imperios necesar ori atunci când nu reciclezi. Să nu uităm,totuși, că ecologismul se înscrie și el în colecția de ”isme”.

Știința? Întotdeauna am crezut că pentru cercetătorii cei mai devotați, ea sfârșește din a mai fi o investigare închisă în propria carapace, urmărind să servească revelației sau salvarii umanității(așadar ar avea un rol mesianic). Din păcate știința este sortită să rămână în contingent. Ea se va lovi întotdeauna de o barieră care va fi de netrecut pentru o minte ce refuză să treacă dincolo de empirism. Neacceptând existența unor fenomene inexplorabile, știința ajunge să stabilească artificial o frontieră a cunoașterii, limitând concepția noastră cu privire la infinitatea cunoașterii umane. Chiar și așa, acribia unor cercetători în a înainta în demersul lor de cunoaștere,identitatea pe care ei o stabilesc între viața lor personală și activitatea științifică,  poate fi socotită ca fiind o formă supremă de sacrificiu. Atunci când nu este egoismul motorul care antrenează această perseverență, atunci cu siguranță că sacrificiul înfăptuit de acești oameni este unul menit să contribuie la salvarea umanității.

Ideile ajunse în România pe linie europeană se pot înscrie, la rândul lor, pe lista ”Noii spiritualități postmoderne”. Identitate europeană, unitate în diversitate, toleranță, respect pentru minoritățile etnice, toate acestea se încheagă sub forma unei povești frumoase(imposibile poate?), dar care riscă să formeze o nouă ideologie, atât de tentantă nevoii de promisiuni a oamenilor. Ca orice ideologie, ea îndeplinește un rol religios, încurajând populația să dea naștere unei comunități spirituale ce are ca scop proslăvirea unui ideal.

Pentru fiecare dintre aceste credințe există apologeți și tot pentru ele există, de asemenea, ”ascultători închinători”. Altarul Rațiunii impune trecerea de la o spiritualitate verticală(cu axa îndreptată către cer), la una orizontală(lumească). Aici umanitatea va ajunge să se rotească la nesfârșit în jurul aceluiași punct.

Șuvoiul gândurilor sumbre se oprise. Mi-am revenit în fire, dar în aceiași manieră copilărească ce mă caracterizează, începând cu ziua aceea, nici că am mai avut liniște.

Advertisements
3 Comments leave one →
  1. Vlad permalink
    18 June 2010 11:59 PM

    Îmi place modul cum ai abordat tematica ideolgiei europeniste. Ea nu e ceva specific european, ci ţine de globalismul al cărui motor sunt SUA, dar care are rădăcini în ideile Revoluţiei Franceze. De fapt, eu aş pune pe aceeaşi linie fondarea SUA, Revoluţia Franceză şi Revoluţia Bolşevică. Ca şi ideologie, sunt trei nuanţe ce se suprapun aproape identic în aceeaşi culoare. Deci, să n-o numim ideologie europeană, s-o numim scurt… globalism & „dimacrăsi” (care nu are legătură cu ideea originară de democraţie decât la nivel declarativ). Sau şi mai simplu, s-o numim ideologia libertăţii închipuite. Deşi pare alcătuită dintr-un set de principii şi legi de conduită cetăţenească, ea e concepută să deţină un rol religios. Mulţimea trebuie să creadă orbeşte în ea, să o aduleze, să trăiască şi să ucidă pentru ea. Ideile ei trebuie să pară sfinte prin ele însele, de aşa natură încât să nu fie mijloace de facilitare a vieţii, ci SCOPUL vieţii. Societăţile umane sunt silite să o adopte ca unică formă de existenţă posibilă, în afara ei ne-existând decât barbarie şi teroare. Orice naţiune care nu primeşte să fie înglobată acestui spaţiu ideologic, e catalogată ca luptând împotriva progresului, iar orice om care pune la îndoială ideologia, e un inamic al civilizaţiei, duşman al poporului, terorist etc. S-a ajuns chiar ca legislaţia să prevadă că oricine infirmă în mod public elemente ale acestei ideologii să fie pedepsit cu puşcăria, ca susţinător al unor ideologii criminale ale trecutului (de ca şi cum a nu fi de acord cu ACEASTĂ ideologie înseamnă automat că încurajezi una totalitaristă). Aşadar, libertatea închipuită e o religie, cu dogme şi principii, cu temple (clădiri sau monumente reprezentative), cu ritualuri şi sărbători (ritualuri-vezi ceremonia de învestire a preşedintelui Obama; sărbători – zile calendaristice de luptă pentru idealul X sau diferite adunări şi summit-uri), cu învăţământ religios (educaţia „civică”, educaţia sexuală, istoria predată deformat); şi chiar cu zei (vezi cultul preşedintelui la americani, dar şi cultul marilor personalităţi fondatoare, vizionare, etc.). Problema e că nefiind o religie de natură divină, ci una de tip lumesc, materialist, complet teluric, ideologia asta încearcă să maimuţărească/imite „valorile” unei religii adevărate, dar adaptându-le (sau RĂSTURNÂNDU-LE) de aşa natură încât să nu mai aibă nimic divin în ele, ci să fie umplute până la refuz cu otravă materialistă. Astfel, „iubirea” devine „toleranţă” (adică nu primeşti viaţa semenului tău în cadrul vieţii tale, ci îl „suporţi” cu viaţa lui în afara vieţii tale, în spaţiul public); comuniunea devine unificare pe bază de interese materiale; egalitatea în duh devine egalitate în trup (lucru absolut năucitor fiindcă oamenii nu pot fi egali decât ca şi fiinţe spirituale prin dumnezeirea din suflet, dar nu pe baze trupeşti – egalitate între sexe, între vârste, între naţiuni, între profesii,etc.); frăţietatea de tip familial devine fraternitate de tip sindical (oamenii nu mai sunt fraţi de cruce, ci fraţi de turmă); bunătatea devine filantropie de faţadă; compasiunea devine compătimire; milostenia devine „fund raising”; credinţa devine activism; patriotismul devine „spirit comunitar”; iar libertatea de a discerne binele de rău şi de a te elibera prin alegere conştientă de sub dictatura răului prezentă în primul impuls este transformată în „libertatea” de a nu mai ţine cont de bine sau de rău şi de a acţiona în mod animalic, ghidat doar de plăceri şi de instincte. Iată de ce această nouă religie este răsturnarea oricărei religii de tip divin şi, pe cale de consecinţă, este o religie a răului, a diabolicului, sau ceea ce creştinii ar numi religie anti-hristică.

    • 19 June 2010 8:26 PM

      Draga Vlad,

      Iti multumesc pentru comentariu. Ceea ce ai reusit sa faci prin intermediul acestor randuri, a fost sa extinzi mult mai mult si mai documentat decat mine problema ideologiei ca religie seculara. Felicitari!

      Nu stiu in ce masura iti poate fi de folos aceasta informatie, dar Vladimir Tismaneanu, la ultima conferinta din incinta IICCMER la care am participal, a anuntat ca anul acesta va edita o carte despre comunism ca religie seculara. Despre tema amintita a vorbit si in aceasta ultima conferinta despre care iti spuneam. Un rezumat ar fi de gasit aici: http://www.evz.ro/detalii/stiri/calauza-ateista-mantuirea-prin-comunism-898532.html

      Am observat ca Vladimir Tismaneanu aborda de ceva vreme subiectul acesta. O bibliografie interesanta este oferita de el aici: http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/04/religii-seculare-marxism-leninism-fascism/ As mai adauga listei lui si autori precum Alain Besançon.

      Raspunsul meu este unul offtopic. Iti multumesc pentru vastele completari!

  2. 29 January 2011 5:34 PM

    bravo cristina,
    ai invatat ceva. oamenii daca stau prea mult fara vreo “credinta” (oricare ar fi aia) si ajung sa fie prea constienti de faptul in sine, de fapt nu cred ca pot sa traiasca fara asa ceva. so, fie “isi fac chip cioplit”, fie adera la diverse (sau le sunt inoculate). Oricum ar fi societatea ca intreg nu da gres, intotdeuna o sa fie suficienti zei pentru toata lumea.
    e ceva ce simt ca imi scapa cand vreau sa fac o sinteza a ce am spus (sau ce ai scris tu), dar oricum, misto articolul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: