Skip to content

Fragmente dintr-o poveste ce inca nu s-a scris

30 June 2010

poeme

N-am mai încercat niciodată sentimentul unei reciprocități atât de puternice. Nimeni, până acum, nu m-a mai privit cu o asemenea vigilență. Ce urmărește omul acesta? Ce taină și ce întrebări se ascund în privirea lui? Mă înspăimântă. Poate că recunoaște în mine vreo asemănare cu cineva însemnat pentru el. Poate că este capabil să citească gândurile oamenilor, iar acum își exersează farmecele asupra mea. Poate că este filosof, iar gândurile lui sunt ghidate de pașii pe care eu îi pun pe trotuar. Cu toate acestea, nu sunt o proiecție a minții lui. Îmi repugnă construcțiile mentale care capată forme atât de bizare. Dacă ar fi îndrăgostit de mine, i-aș ierta un astfel de gând, dar ce garanție am eu că el… A întrecut limita oricărei reverii. Continuă să mă fixeze cu privirea, fără să schițeze niciun fel de gest. Omul acesta este lipsit de margini: nu are porți, nu are ziduri.  Încerc să ignor teama pe care îndârjirea lui în a mă privi mi-o induce și pentru o clipă am impresia că defapt mă scrutează cu blândețe, ca și cum mi-ar veghea mersul legănat pe o stradă pustie, în miez de noapte, din tihna singurei ferestre care își arborează cu grație, lumina. Aproape că uit să mă mai întreb cine este el și îmi întorc gândurile asupra mea. Cine sunt eu? Nu cumva privesc într-o oglindă sau în luciul unei ferestre care îmi pare să fie singura luminată de pe stradă? Dacă zâmbesc, fără să își schimbe nimic esențial, pare că ceva din ea mi-ar zâmbi înapoi. Dacă mă schimonosesc, am parte de același tratament. ”Fă ceva!” îmi spun în gând, iar cineva, din spatele meu, mă prinde brusc de mână. Trebuie să fie o glumă.

……………………………………………………………………………………………………..

Când deodată ușa s-a deschis, iar visele mele au fugit prin crăpătură, asemenea păsării ce evadează dintr-o colivie. Se îndepărtau cu repeziciune, în vreme ce eu stăteam în pragul ușii și mă uitam în urma lor. De uimire, gândurile aproape că mi se oprisera în loc. Doar o vorbă am mai spus înainte de a ma întoarce în casă: ” visele acestea își vor găsi împlinirea înaintea mea”.

……………………………………………………………………………………………………..

Naturalețea, finețea se aspresc în contact cu modul de viață impus de disciplinele acestea. Zâmbetul nu se mai formează cu lentoarea și dulceață unduirii complete a colțurilor gurii. Acum se frânge undeva la jumătate, iar fractura la care este supus îmbracă zâmbetul în forme liniare. Expresiei de odinioara a chipului îi sunt confiscate unduirile lacrimii, precum și pe cele ale bucuriei. Totul se usucă aici. Dar floarea începe a renaște sub pământ…

Advertisements
One Comment leave one →
  1. 1 March 2012 10:22 PM

    extrem de frumos. si adevarat: “Dar floarea începe a renaște sub pământ…”

    floarea este.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: