Skip to content

Synaptic Pirouette. Alzheimer On-Stage

25 February 2012

Jonglerii mentale. Piruete sinaptice. Flash-uri puternice. Întuneric difuz. Teatrul unei minți cu Alzheimer își scurtează programul de la o stagiune la alta. În urma lui rămâne punctul. În urma punctului rămâne hârtia albă. În urma ei rămâne mâna care ține hârtia albă, mână care nu mai știe ce este hârtia. Tot mai multe teatre au înlocuit covorul roșu, de la intrare, cu hârtia albă … nesfârșită. Nu numai cele bătrâne, ajunse la final de epocă. Am văzut până acum câteva astfel de teatre. Am un îndemn pentru voi: vizitați-le! Chiar dacă unele se vor închide cu totul, chiar dacă ușile lor vor fi sigilate cu afișe albe, goale, vizitați-le! Mângâiați-le clanțele! Înfigeți chei în iale. Umpleți afișele cu versuri și, mai ales, rămâneți fixați cu privirea  pe geamurile lor. Actorii captivi dinăuntru se vor cutremura și nu vor ști exact de ce. Vor crede, poate, că e frig. Priviți-le, totuși, geamurile! Un teatru nu uită niciodată să simtă că este privit. Helga Rohra, 58 ani, suferindă de o boală asemănătoare cu Alzheimer (demența Lewy-Body), scrie într-o poezie: „Inima mea nu va fi dementă niciodată!”. 

Dorință

dacă voi fi dementă
viața mea va fi zi de zi aceeași
un ritm lent – un pas nevăzut

dacă voi fi dementă
fiți calmi, fiți răbdători cu mine
nu vreau să-mi fie frică de voi
nu obosiți să îmi explicați totul din nou

dacă voi fi dementă
noțiunea de furculiță – cuțit
îmi va fi străină
dar în mod sigur îmi voi putea
folosi mâinile

dacă voi fi dementă
nu mă pot gândi la două lucruri deodată
mă va însoți
teama că rămân singură

dacă voi fi dementă
nu trebuie să vorbiți cu mine
simpla voastră prezență
și faptul că îmi veți ține mâna
mă va face fericită

dacă voi fi dementă
poate nu pot să vă răspund întotdeauna
dar nu uitați
chiar dacă îmi lipsesc cuvinte
inima mea nu va fi dementă niciodată!

Poezia a fost scrisa de Helga Rohra în seara de 24 februarie 2012. A doua zi, pe scena Conferinței Naționale Alzheimer, cuvintele ei erau citite la microfon. Fără să știe ce se întâmplă, Helga umbla hipnotizată, în acest timp, printre mărțișoarele expuse pe tarabele din Piața Unirii. Voia să îi cumpere unul băiatului ei de 23 de ani. „Sunt minunate! Sehr Schön! Viața e frumoasă, dragă!”

Helga Rohra in Piata Unirii

Impreuna cu Helga Rohra

Advertisements
2 Comments leave one →
  1. Uli Bez permalink
    26 February 2012 8:31 AM

    Hallo draga mea Christina,
    Ce frumos si ce potrivit ai exprimat felul meu de a gindi:pozitiv si viata este frumoasa si cu o dementa!! Un text filozofic este inima mare a omului din Romania!
    Iti multumesc pentru orele placute, pentru acest mesaj pe care il publici.
    Cu credinta plec. In cateva ore voi fi din nou la München. Intotdeauna ma reintorc cu placere aici, la Bucuresti. Un gind bun pentru toti insotitorii, toti fratii si surorile mele cu boala Alzheimer!
    Helga Rohra

  2. 28 February 2012 2:36 PM

    Dear Cristina,

    Your writing is straight from the heart. You have indeed captured an essence of Helga. So many times in our lives we read so much that is written without using the heart. God has given us our heart attached to our heads for a good reason and you have certainly demonstrated this.

    Philip

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: