Skip to content

Draperia din celuloză și colecționarul de ferestre

6 April 2012

Colecționez ferestre. Le caut pe cele cu perdele și draperii din celuloză, cu imprimeuri cartonate și dantelării tipografiate.  Le strâng pentru că mă interesează un studiu asupra luminii. Cum se înghesuie printre „firele” de celuloză? Vreau și eu o fereastră la fel. Verile de saună, petrecute în mica mea mansardă de pe marginea parcului Ioanid, s-ar dilata mai puțin. Cred că vara ar fi mai plăcută și mai răcoroasă în umbra draperiilor groase, încărcate cu Dante, Camus, Hesse și medicină narativă. Trebuie să recunosc, totuși, că mă și tem. Lumina de veioză mă obosește, iar cea reflectată de cărțile-draperii poate fi cam rece, cadaverică mă tem că… Îmi imaginez cum scriitorii preferați, întrupați din catifeaua cu sensuri a draperiilor mele culturale, mi-ar invada camera și ar veni să mă lumineze … cu felinarul. Dar mintea mea e solară și uneori neonică. Nu are receptori pentru razele care țâșnesc din felinar. Sunt prea subtile, prea subțiri, iar eu nu mă pot schimba decât sub incidența unei lumini izbitoare. Străzile sunt scăldate într-o astfel de lumină. Ce m-aș face dacă nu le-aș mai vedea? Lipsită de alte soluții, poate că aș ajunge să inventez un model propriu de cărti-draperii. La urma-urmei, dacă aș strecura icoane pictate printre faldurile lor celulozice?

Fac un apel pe această cale: Ajutați un colecționar!  Orice fereastră cu cărți pe care o descoperiți mă poate ajuta să îmi întregesc colecția. Trimiteți-mi o adresă. Pe strada Batiștei am găsit pentru prima dată o fereastră invadată de cărti (foto sus). Avea și un mesaj scris de locatarul din spatele ei: „Vând cărți. Pentru a cumpăra, bateți numai în tocul acestui geam. Citiți cu atenție și cereți ce doriți.” Asta se întâmpla în urmă cu un an sau doi. Apoi am început să îmi ascut privirea, lovind-o constant de tot soiul de geamuri. Cele cu termopan mi-au afectat grav corneea și mi-au înfipt schije în retină. Cu privirea distorsionată, tot am reușit să mai descopăr ferestre cu cărti. Le găsiți în următoarele fotografii, dintre care doar primele patru îmi aparțin.

FERESTRE CU CARTI

(adunate din lumea larga)

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: