Skip to content

Învierea din cimitir

18 April 2012

Pe cruci se văd umbre subțiri. Umbre de oameni. Fragile. Pământul e invadat de lumini în miniatură, invers proporționale, uneori, cu credința mâinilor care le-au așezat pe mormintele rudelor. Cimitirul s-a transformat într-un spectacol de lumini. Mă plimb printre movilițele de țarină și am impresia că toate aceste lumini țâșnesc din morminte, printre crăpaturile pământului. Probabil că din cauza culorii lor roșiatice, ca de lavă. Mai sunt oameni care înaintează printre cruci, ca și mine. Vorbesc în șoaptă și din când în când le spun trecătorilor, pe care nu îi cunosc, „Hristos a înviat!”. În rest, e liniște. Nimeni nu ridică glasul în prezența morților abia treziți de lumina Învierii. Probabil că stau buimaci pe marginile mormintelor și se sprijinesc de garduri, în așteptarea cunoscuților. Mamaia nu a putut veni la slujbă, dar aveam o sarcină clară din partea ei: „Să nu cumva să îi lăsați pe părinții mei fără lumină!”. De aceea înaintez, cu un sentiment ciudat de spaimă și curaj, printre cruci. Amețesc tot mai tare, cu fiecare pas care mă apropie de mormântul-destinație. Din când în când strâng mâna și mă asigur că tataia nu mi-a dat drumul. Lângă mine e și Florina, verișoara mea. Povestea aceasta e veche, de peste șapte ani.

Nu știi cum să te simți în cimitir, în noaptea de Înviere. Parcă e frumos și parcă nu e. Parcă nu e nimic de temut și parcă e. Luminile mici proiectează umbre adânci pe cruci. În continuarea unei asemenea umbre se profilează un om. E lipit de cruce, chiar o îmbrățișează. Cât timp tataia aprinde lumânări la mormântul părinților lui, Florina și cu mine înghețăm de spaimă. Umbra din depărtare plânge. Sfâșietor. Își recheamă fratele pierdut. Vocea aceasta sparge liniștea cimitirului. Tataia îi aruncă doar o privire, cumva înțelegătoare și ne trage după el mai departe. Mergem la părinții bunicii. La plecare, lăsăm în urmă o colină luminată și ne îndreptăm spre biserică pentru a ne mirui.

Călătoria în cimitir, în noaptea de Înviere, e singurul moment cu adevărat sacru al începutului de Paște petrecut la țară. An de an vin aici, de când sunt mică, și de fiecare dată este la fel. Sătenii se îngrămădesc în biserică, cât mai „aproape” de lumina sfântă. Cei care nu încap înauntru, se agită afară. Ori vorbesc destul de tare, ori se mai îmbrâncesc puțin. Sunt și credincioși liniștiți, care așteaptă, emoționați probabil, Învierea. Aceștia sunt minoritari. Ajunsă la urechile preotului, forfota mulțimii se preschimbă în nervi, așa că, de fiecare dată, îndemnul la lumină („Veniți de luați lumină!”) e urmat, fără excepție, de un „Dă-te, bre, mai încolo!”, „Liniște! Ce-i asta? E noaptea de Înviere”. Anul acesta n-am mai zâmbit cu niciun colț de gură la aceste predici scurte și tăioase. Am reușit să vad o candoare în intransigența lor, chiar dacă au anulat orice tentativă a mea de a intra în atmosfera de evlavie. Poate că mi-au trebuit cam mulți ani să înțeleg că, la țară, Învierea nu se trăiește în biserică, ci în cimitir, iar lumina tot de acolo vine.

In continuare, fotogaleria …

Advertisements
5 Comments leave one →
  1. 19 April 2012 7:34 PM

    mi-ar plăcea să văd imaginea de sus de undeva…e superb în cimitir în noaptea de Înviere, şi e un aer cald, indiferent de gradele de-afară…şi ironic, cimitirul parcă vieţuieşte.

    • 19 April 2012 8:42 PM

      E un aer cald in cimitir, intr-adevar, dar realitatea mai adauga si alte elemente fata de cele din fotografie: vant, plansetele unor oameni, noroi… Treptat se cuibareste si un pic de teama. Am simtit si eu nevoia unei priviri de sus, dar tehnic nu am gasit solutia pentru asta. Ma mai gandesc pana la Invierea urmatoare. 🙂

      • 19 April 2012 8:47 PM

        sigur că da…ploaia, noroiul mi-au încurcat şi mie cărările şi de-asta nici n-am ajuns anul ăsta la cimitir…nu le-am pomenit că m-am gândit să nu le vorbesc de rău în lipsă. 🙂
        însă imaginile m-au purtat, nu numai la figurat…

      • 19 April 2012 8:49 PM

        am revenit cu un indiciu în legătură cu ultimul rând: are legătură cu Vrancea…:)

  2. TINCUTA permalink
    20 April 2012 10:47 AM

    Ma-am bucurat ca am vazut o poza speciala cu Stan (..)
    In rest, fete imbatranite, obosite, triste.
    Tincuta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: