Skip to content

Tu

10 November 2013
DSC_0066a

Foto: Cristina Bobe | Piatra Neamț

Ne etalăm nestânjeniți orgoliul în lume, rânjetul, mulțumirea de sine. Avem trufia să credem că tot ceea ce realizăm ni se datorează doar nouă, că facem totul numai cu puterile noastre. Uităm mereu de termenul „înzestrare”, acel bagaj pe care niciodată nu ni-l facem, ci întotdeauna îl primim… de la Tine. Ca și cum singuri ne-am implantat în pântecele mamelor noastre, ca și cum singuri ne-am dezvoltat, singuri am crescut, singuri ne-am ales părinții, țara și anul în care ne-am născut, exact așa credem că totul ni se cuvine. Tu nu mai exiști în ecuațiile noastre. Ne ții sănătoși și credem că este doar meritul nostru. Ne îmbolnăvim și credem imediat că este vina Ta.

Insuficienţă sufletorie

10 November 2013
DSC_1031a

Foto: Cristina Bobe

La ecografie ne ies mereu în lipsa două organe de care ne folosim atât de mult: un tobogan şi o scară. Cum se face că până acum nu am întâlnit niciun doctor care să știe de existența lor? Ne cercetăm la atâţia specialişti şi de atâtea ori nu ne vindecăm, iar boala ne rămâne tot timpul nediagnosticată. În urmă cu o săptămână mi-am pierdut suflul, iar medicul de gardă m-a întrebat atât: Vă ştiţi cu probleme la inimă? Şi m-a băgat imediat sub diverse aparate. La inimă nu, dar la suflet da. Noaptea trecută mi-am pierdut iar suflul. Duhovnicul m-a întrebat: Ce îţi mai face sufletul? Şi cu o privire moale, dar directă, mi-a comunicat diagnosticul: insuficienţă sufletorie. Se produce din cauză că scara care irigă mintea cu iubire are o scândură ruptă, motiv pentru care, gândurile îți sunt redirecționate în jos, pe tobogan.

DSC_1130

Foto: Cristina Bobe

Salut, te stiu!

12 August 2013
sibiu1

Foto: Cristina Bobe

Read more…

Durerile de roți

23 July 2013
cristina-6a
Distanțele și timpul se dilată când îți petreci o zi din viață cu rost. Eu am găsit ”mult sens”, dacă îmi este cu putință să îl cuantific, într-o călătorie care s-a produs din întâmplare. 20 km de agrement s-au transformat în 95 km de chin îndurat cu plăcere. Primii aproape 100 km din viața mea am ajuns să îi parcurg călcând cu spițele pe poteci și drumuri de munte, pe pante line, îmblânzite, dar și pe dealuri ascuțite, cu colții ieșiți la iveală. După o asemenea călătorie, bicicleta ia forma unui duh care te bântuie sau, mai rău, ajunge să locuiască în tine. Am și simțit când mi-a intrat pe sub piele, odată cu primele șuvițe de păr care se zbăteau în bătaia vântului, în timp ce atingeam 30 km/h sau în timp ce șaua mi se lipea de piele și simțeam cum mă doare roata de oboseală. Îmi place să îmi las corpul purtat de o bicicletă, în drumul către cele mai frumoase descoperiri din afara vieții virtuale: un lac mărunt într-o pădure deasă, o potecă – inspirație, un arbore bătrân și înțelept, grămezi de căpițe de fân jucăușe, flori colorate și petrecărețe, nori sperioși, care fug dintr-o parte în alta a pământului, mesaje motivaționale scrijelite în lemn, pe trunchiuri de copaci, șosele care urcă abrupt la deal și te ajută să-ți construiești un scurt moment de glorie, în care simulezi ce înseamnă să fii erou la Tour de France. Viața e vie pe bicicletă.
Traseu: Ploiești – Cocoșești – Paulești – Cocorăștii Misli – Buștenari – Cosminele – Cocorăștii Misli – Țipărești – Paulești – Ploiești Read more…

Ploaie corporatistă de vară

23 July 2013
Urban Panopticon / FOTO: Cristina Bobe

Urban Panopticon / FOTO: Cristina Bobe

Murim odată ce ne trezim, în fiecare zi, și ne îndreptăm spre serviciu, ca sa reînviem la finalul programului, în timp ce ne întoarcem pe jos, spre casă. Dimineață de dimineață, ușa metroului se deschide, marea de oameni se deversează pe scările rulante, cocoșate de greutate. Scările de ieșire la suprafață plâng de bătrânețe și de durere, iar afară vuiește ropotul de tocuri. Nu apuc să ies bine că deja mă lovește ploaia corporatistă. Fiecare pas este o picătură care se lovește violent de asfalt. Mă ud până la suflet, în fiecare dimineață. Odată ajunsă la birou, superiorii îmi sar în ajutor. Îmi spun că, dacă doresc, îmi pot stoarce ei sufletul mai repede, ca să nu mai pierd din timpul de lucru și cu problema aceasta. Mulțumesc, le răspund mereu, politicoasă și obedientă, iar sub birou mă descalț tacticos de pantofii aceștia care mă strâng atât de tare.

Pellicule. Amintiri fotosensibile

9 May 2013

67545_580072822011074_1117591245_na

Am început să umblu cu role de film după mine. Într-o zi am să mi le încolăcesc în jurul gâtului şi am să fac din ele eşarfe. Viaţa e lumină pentru aparatul de fotografiat, dar de când am redescoperit bucuria de a fotografia pe film, este şi pentru mine lumină. Read more…

Operația care taie cu versuri și pansează cu poezie

13 April 2013
Foto: Cristina Bobe

Foto: Cristina Bobe

operația

așază-mi părul înapoi pe piele
pielea pe carne și carnea pe oase;
pune-mi oasele la loc în matca lor scheletică,
ia-mi scheletul și fixează-mi-l te rog, de ființă.
Apoi prinde-mi ființa de mine.
Și dacă tot ai intrat atât de departe
în mine, uită te rog o agrafă, un bisturiu,
o speranță, ceva în adâncurile mele, ca să mai trebuiască
să faci operația asta și mâine –
îmi place atât de mult felul în care
îmi atingi părul.

(Iv cel Naiv)